ANUNȚ IMPORTANT !
Depunerea documentelor necesare transcrierii certificatelor de stare civilă ale cetățenilor moldoveni, la serviciul de stare civilă, se poate face în data de 15 a fiecărei luni (în cazul în care 15 este o zi nelucrătoare documentele se depun în următoarea zi lucrătoare ).
Prin norma instituita la art.14 alin.(8) di Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, republicata, actualizata, termenul de solutionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este pâna la 30 zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de catre seful serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor.
La nivelul Serviciului de Evidenta din cadrul D.E.P. Târgu Jiu termenul efectiv de eliberare a unui act de identitate este, în medie, de 10 zile (în func?ie de volumul cererilor de eliberare a actelor de identitate si de complexitatea activitatilor/verificarilor ce trebuie efectuate).
Cuvânt înainte
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu s-a organizat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu şi este instituţie de interes local, cu personalitate juridică, constituită în temeiul art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 13 din 29 Ianuarie 2007 şi deserveşte un număr de 4 localităţi:
- Municipiul Tg-Jiu;
- Comuna Peştişani;
- Comuna Stăneşti;
- Comuna Teleşti;
În conformitate cu art. 3, alin (1) din hotărârea de înfiinţare,
scopul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu este acela de a exercita competenţele ce îi sunt date prin lege pentru punerea în aplicare a prevederilor actelor normative care reglementează activitatea de evidenţă a persoanelor, precum şi de eliberare a documentelor, în sistem de ghişeu unic.
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu are în componenţă:
- Serviciul de Evidenţă a Persoanelor;
- Serviciul Stare Civilă;
- Compartimentul Ghişeu Unic;
Activitatea Direcţiei se desfăşoară în interesul persoanei şi al comunităţii, în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.